Ingrediente:
- 15-17 cepe micute

- 1 piept de pui cu os
- o felie de paine
- 2-3 linguri orez
- 1-2 linguri pasta de rosii
- 3-4 fire ceapa verde
- 500 ml supa
- 1-2 morcovi
- o telina mica
- 150 ml vin
- verdeata proaspata
- lapte, sare, piper, ulei.
Mod de preparare:
Ceapa umpluta cu carne de pui este o reteta ce poate fi folosita drept aperitiv pentru servit la petreceri. Pentru inceput se pune la fiert carnea de pui cu sare, morcovi si telina. Dupa ce carnea s-a fiert, se curata de pe os si se lasa sa se raceasca. Se pune apa la fiert cu sare. Cand clocoteste se adauga cepele curatate. Se lasa 10 minute. Se scobesc cepele, lasand cel mult 2-3 camasi. Carnea tocata se da prin masina de tocat si se pune la calit in ulei impreuna cu ceapa verde tocata si ea. Din cand in cand se adauga supa. Se adauga sare, piper, orezul fiert in prealabil si painea inmuiata in lapte rece. Umplem cepele si le asezam intr-o cratita. Se toarna supa amestecata cu o lingura de bulion si vinul, se acopera si se pune la cuptorul incins pentru maxim 20-30 minute.
Mod de servire:
- Se serveste fierbinte, cu verdeata tocata marunt.
Timp de gătire: Complexitate: Ridicată